Pot alapta cu implanturi mamare?

19/04/2019 0
alaptatul-cu-implanturi-mamare.jpg

Una dintre cele mai comune intrebari pe care femeile le pun inainte de a alege sa faca o operatie de implant mamar este daca mai pot alapta dupa.

Informatiile oferite pe aceasta tema sunt confuze si uneori contradictorii. In timp ce unii medici sustin ca implanturile din silicon nu prezinta niciun risc pentru posibilitatea de alaptare pe viitor, alte opinii sustin ca exista riscuri ca rezervele de lapte sa fie insuficiente.


 

Este deci posibil a alapta cu implanturi mamare?

Da, poti alapta cu implanturi mamare, insa uneori poate fi afectata capacitatea mamei de a produce o cantitate suficienta de lapte. Acest lucru depinde in principal de modul in care sunt introduse implanturile (tipul de incizie), daca exista sau nu cicatrici pe canalele de lapte si cat tesut glandular functional era prezent inainte de operatie.

Majoritatea operatiilor de implant mamar sunt compatibile cu alaptatul, insa e indicat sa stii ca unele tehnici prezinta riscuri si dezavantaje, pe cand altele sunt recomandate femeilor care vor dori sa alapteze. Acestea fiind zise, sa vedem care sunt factorii operatorii care iti pot afecta capacitatea de alaptare dupa interventie.

 

Operatia poate afecta alaptatul in functie de urmatorii factori:

 

1. Inciziile si tehnica operatorie

Tehnica operatorie este un factor foarte important atunci cand vorbim de influentarea capacitatii de alaptare. Exista mai multe tipuri de incizie: inframamara (sub san); periareolara (pe marginea mameleonului); transaxilara (la subrat); transombilicala (prin buric).

Inciziile inframamare si cele transaxilare presupun cele mai mici riscuri de a afecta producerea de lapte. Daca incizia a fost facuta sub pliul sanului sau prin axila, atunci nu ar trebui sa existe niciun fel de problema.

Pe de alta parte, atunci cand alege tehnica inciziei pariareolare, ce presupune taiarea in jurul mameleonului si areolei, riscul de a determina probleme la alaptare devine ridicat. O incizie in jurul areolei poate, dar nu este obligatoriu, sa produca probleme la alaptat. Aceasta deoarece este posibil sa fie afectata sensibilitatea areolei si se poate taia nervul care declanseaza reflexul neurohormonal necesar pentru a produce si elibera laptele matern.

 

2. Pozitionarea implantului

Pozitionarea, dar si marimea implantului din silicon vor afecta presiunea din san. Sanul este format din tesut glandular deasupra muschiului. Daca implantul este pozitionat intre tesutul glandular si muschi, este probabil sa se exercite o presiune asupra canalelor si a glandelor care ar putea interfera cu fluxul de lapte si productia de lapte. In schimb, daca implantul este plasat sub muschi, acesta are un impact mai redus.

 

3. Prezenta cicatricilor

Cicatricile pe tesut (nu cele exterioare ale pielii, ci cele interne) pot provoca o fermitate a sanului sau dureri ce se pot extinde la canalele de lapte si pot afecta alaptarea. Daca laptele nu poate sa iasa exista riscul ca sanii sa fie excesiv de mari sau sa faca mastita.

 

4. Absenta tesutul mamar functional

Se poate ca operatia de implant mamar sa fi fost facuta deoarece sanii nu s-au dezvoltat normal si a fost necesara o operatie de reconstructie. Cand exista putin tesut glandular, capacitatea de productie a laptelui este redusa semnificativ. Acest lucru se intampla indiferent daca se apeleaza la procedurile chirurgicale de marire a sanilor sau nu, fiind mai degraba un factor genetic.

 

5. Aparitia sensibilitatii sanilor

In urma operatiei se poate dezvolta o sensibilitate si sanii pot sa simta durere la atingere. De asemenea, se poate sa apara o senzatie de amorteala in mameleon, aceasta putand afecta reflexul neurohormonal necesar pentru productia de lapte.

 

Se pot vindeca tesuturile, canalele si nervii daca cand sunt lezate?

Da, acestea au capacitatea de a se reface singure in timp. De asemenea, tesutul glandular se dezvolta sub influenta hormonilor produsi de sarcina. Tocmai din acest motiv este posibil sa se observe diferente – daca mama va avea doua sarcini, la prima sa aiba lapte mai putin si la a doua sarcina sa poata produce mai mult lapte.

 

Cat de sigur este sa alaptezi cu implanturi mamare?

Toate studiile si evidentele ce au aparut pana in acest moment sustin ca prezenta implanturilor nu are cum sa afecteze bebelusul alaptat, nici chiar in eventualitatea ca “silicoanele” s-ar deteriora.

In concluzie, se poate afla cum va afecta operatia de marire a sanilor suplimentul de lapte doar in momentul in care se incepe alaptarea. Incapacitate de a produce lapte, poate sa afecteze orice femeie, indiferent daca are sau nu implant cu silicon.

 

Ai intrebari despre implantul mamar?

Vrei sa afli informatii avizate despre impactul operatiilor de marire a sanilor dupa sarcina sau iti doresti sa descoperi daca esti o candidata potrivita pentru acest tip de interventie?

Dr. Rachad te asteapta la o consultatie pentru a discuta aceste aspecte si pentru a stabili care este alegerea cea mai potrivita pentru tine.

PROGRAMEAZA O CONSULTATIE  CITESTE DESPRE OPERATIE


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright ART ESTETICA 2020. Toate  drepturile rezervate

Open chat
1
Buna! 🖐
Ai o intrebare pentru Dr. Rachad?
Incepe conversatia acum!